I-ați citit voi pe Marin Sorescu sau, să mă mai gândesc un pic, pe Gellu Naum? Și ar mai fi, dar îmi făceam siesta de după amiază și nu m-aș gândi prea mult, ca s-o și stric. Mnealui, domnul Elytis, Odysseas Elytis a fost un grec și, superficial să vă spun, a scris cam la fel. Poezii care n-aveau rimă, și v-ați gândi, n-aveau niciun sens, dar aveau, atât de mult sens. Mai în amănunt a fost un pic suprarealist, ca domnul Naum, și existențialist, cum a fost mnealui domnul Sorescu. Și simbolist, că poeziile lui sunt construite pe simboluri de când lumea, moarte, viață, natura cu ale ei. Ca bunăoară vântul. Care ba apare fizic, ba apare ca un sentiment, o formă de stil. Și, pe lângă toate astea și un pic romantic. Totuși modernist. Un romantic modernist. Cum ar fi? Bine, eu sunt doar o vulpe, n-aș putea să merg așa departe cu caracterizarea. Mai degrabă să vă dau un exemplu din scrierile lui:

Cred că poezia, la un anumit nivel de plenitudine,
nu este nici optimistă, nici pesimistă.
Ea reprezintă mai degrabă o a treia stare
a spiritului, unde contrariile încetează să existe.
Nu mai există contrarii deasupra unui anumit
nivel de altitudine. Astfel poezia seamănă
cu însăşi natura, care nu este nici bună,
nici rea; ea pur şi simplu este. Astfel poezia
nu se mai supune obişnuitelor
distincţii cotidiene.

Să vă mai spum că, cititndu-l o să vă simțiți chiar ca și cum ați fi în Grecia, pe malul Mediteranei? Sau ca și cum l-ați citi pe mnealui domnul Hewmingway, și v-ați simți ca în Cuba, stând pe înserat să priviți imensitatea oceanului? Să vă mai dau doar un exemplu, Clima Absenței. Oricât v-ar părea de tristă poezia asta – cred că el trebuie să fi pierdut pe cineva drag de s-a simțit atât de singur încât să scrie despre asta. Absența e prezentă în aproape fiecare vers – vă transpune, așa, pe un scăunel, la umbră, în toropeala amiezei sub niscaiva umbră, pe plaja. Și privind Mediterana meditați la existența omului, și sunteți recunoscători, pentru multe. La un așa mizamplas – cum ar spune o altă vulpe, o țoapă – nu poți avea decât un sentiment pur, ca un cristal:

I.
Toți norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău
M-am strâns într-un nod de durere.

II
Clipa e dusă pe gînduri înserând
Fără amintiri
Cu copacul ei mut
Catre mare
E dusă pe gânduri înserând
Făr-o bătaie de aripi cu chipul neclintit
Catre mare
Înserând
Fără dragoste
Cu gura neînduplecată
Către mare...

Iar eu în liniștea ce-am prins-o în năvod.

III.
După amiaza
Si imperiala lui însingurare
Și tandrețea vânturilor sale
Și aura sa cutezătoare

Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunțile libere

Iar ca sentiment un cristal.

Este că-i frumoasă? Parcă și simțiți după amiaza domnului Elytis ca și cum ați fi exact acolo. Să vă mai spun și că mnealui a câștigat un premiu Nobel pentru literatură? Nu cred că v-ar interesa. Dar dacă-i găsiți poeziile pe undeva e musai să le citiți. Au să vă placă. Și să vă transforme spiritual.