Foamea lui Knut Hamsun este, cum să vă zic, o explorare a psihicului uman, cum ați spune voi oamenii, la vremuri de ananghie. Pe măsură ce veți citi din carte, domniile voastre veți pătrunde în mintea unui narator înfometat – la propriu – care se luptă cu sărăcia și, prin urmare, însingurarea ca o consecință a ei. Nu știți voi cum este? Când n-ai, n-ai pe nimenea să împarți neajunsul.

Acțiunea se petrece în Kristiania – Oslo din zilele noastre. Autorul e norvegian – și începe chiar din primușoarele rânduri, așa:

Era pe vremea când umblam flămând prin Christiania, acest oraş
minunat, pe care nimeni nu-l părăseşte fără să fi rămas cu amprenta lui.
Stăteam culcat, dar treaz, în camera mea de la mansardă şi dedesubt
auzeam o pendulă bătând de şase ori; se luminase bine de ziuă şi oamenii
începeau să circule pe scară. Jos, lângă uşă, unde camera era tapetată cu
numere vechi ale ziarului Morgenbladet, puteam desluşi un anunţ dat de
directorul farului, iar puţin mai la stânga o reclamă cu litere mari, în care
brutarul Fabian Olsen îşi lăuda pâinea proaspătă.

Vedeți mneavoastră? Un om chinuit de foame și de gânduri. Trebuie să fi fost într-o situație mentală tare proastă dacă ne descrie cu așa lux de amănunte lucruri din jur. Îl știți pe domnul cela, mare actor, pe Christian Bale în filmul Mașinistul? Cum își mai chinuia sărăcuțul nopțile? Nici chiar așa, dar ca idee zic, de realism psihologic. Când ești sătul și împlinit și-ți mai lucește și blănița – că o știu eu de la o altă vulpe, mi-e prietenă – e așa, ciudat, reții totul sumar. Nu-ți pasă, dormi pe burtică.

Mnealui autorul a intrat în mintea personajului narator să scoată de acolo fel și fel de sentimente opuse. De la mândrie și nevoie de demnitate – deși cu o educație vag definită în paginile cărții, personajul lasă să transpară aerul unui intelectual – la mizerie și disperare. Când tot ce ți-ai dori e un trai tihnit. De la liniștea din parcul castelului, în care scria – unele articole ajungând să-i fie acceptate la ziar pentru 5 coroane. Destul de mult pentru un om atât de sărac așa cum era el, dar totuși mult prea puțin, și arareori, ca să scape de sărăcie – la începutul delirului pe când era copleșit de foame. Are și stări de fericire când, lipsit de mâncare – sau mai cu seamă neincomodat de ea -, cutreieră străzile orașului, în aerul curat al dimineții. Fără o destinație anume, să observe și alți muritori fericiți și să-și plănuiască viața iminentă de om întremat. În care ar avea măcar strictul necesar și nici n-ar mai datora nimănui nimic. Foamea lui trece în planul existențial. Dacă avea și un picuț de satiră chiar ne-ar fi trecut prin toate stările. Un exemplu ar fi Mantaua domnului Nikolai Gogol. Dar mnealui e slav, nordicii sunt olecuță mai reci.

Să vă mai spun că personajul nostru n-are nume? Poate și pentru că nu e pe de-a-ntregul ficțiune? Adică e, dar începută dintr-un sâmbure de adevăr. Și domnul Knut Hamsun, copil sărac, a trăit în sărăcie în primii ani ca scriitor. Și că e neapărat s-o citiți? Nici nu-i groasă dar e vorba ceia, cu esențele tari și sticluțele mici.