Erau o dată un moș și o babă albi ca iarna. Necăjiți nevoie mare că n-aveau și ei parte de urmași care să le ducă mai departe neamul. Aveau numai un purcel, mic și nătâng. Zilele treceau, purcelul își petrecea zilele în glodul uliței cu ceilalți purcei. Care îl mai luau și la mișto – sau la bâză, cum de altfel era vorba pe uliță -. Îl puneau să sară la castană, îi luau banii dați de babă – fără știrea moșului – să-și ia măcar niscaiva biscuiți Eugenia sau pufuleți Loto, că tare-i mai plăceau.

Și, vremea venind, l-au dat la școală pe purcel. Care începuse a crește dar tot biet era. Și aici l-au luat ceilalți purcei la țintă cu glumele lor. Să se fi refugiat în ale cărților, în învățătură? Se scuza că-l usturau ochii de la citit. Cât despre aritmetică, s-a chinuit biata învățătoare – doamna Trandafir Hortensia – să-i explice cu duhul blândeții, apoi cu cel al asprimii, că 3 ori 3 fac 9, nu 6. Lui începuseră a-i plăcea manelele. Când adormeau tătânesu și biata baba – cam de pe la 12 noaptea – dădea televizorul pe Atomic să-i asculte pe Romeo Fantastik, Costi Ioniță… La Of, viața mea începeau a-l năpădi tristețile. De ce el, de ce așa? Și cât și-ar mai fi dorit să se ajungă, să le dea strașnic peste nas celorlalți purcei. Și se liniștea. Avea, totruși, viața înainte și planuri care mai de care mai mărețe.

Trecând de primii ani ai școlii – ca gâsca prin apă, zicese – purcelul nostru nu mai era același purcel. De parcă cineva ștersese totul cu buretele. Ajuns cu oarece emoții la liceul agricol 33, din capul bulevardului, vedea o altă viață. Avea loc printre adevărații porci. Le dădea țigări, chiulea cu ei, suportându-le glumele porcoase, doar ar fi învățat și el arta combinațiilor și a șmecheriei. Să le arate tututor că poate fi un porc, și chiar mai mult decât ceilalți. Vă imaginați un Dinu Păturică din spatele clasei? Cu un pet de bere în bancă? Și pe bancă un cornet cu semințe de bostan? Făcând glume fizice în ora de Fizică? Ăsta ar fi vrut să fie el însă n-ajunsese încă acolo. Dar exersa, temeinic.

Bacul l-a trecut cu brânză, carne la garniță și oarece copiat de la colegii de sală. Își urmărise țelul cu asupra de măsură, când să mai și învețe? Se visa luceafărul orașului, regele la șmecherie, când să mai citească și Luceafărul lui Eminescu? Și să-l înțeleagă? Dar trecând, deci, bacul, avea viața înainte, plină de oportunități cum e trocul umplut cu bostan proaspăt. Să se facă un paznic, cu pulan? Pe aici nu se trece! Și n-ar fi trecut decât cine voia el. În paralel cu o facultate particulară? Cu condiția să aibă frecvența foarte redusă. Și pe urmă să se facă parcangiu, să câștige bani din dungi trase pe asfalt? Sau combinator de vr-un fel, să aibă și bani pe lângă o diplomă și să intre chiar în politică? Cât să-și facă măcar un palat pe numele ălor bătrâni. Plin cu pietre prețioase: diamante, smaralde, safire; să ajungă prinț din porcul ce fusese.

Povestea continuă dar sperăm – că speranța moare cel mai greu – că purcelul nostru s-a ajuns. Au făcut-o și alții, de ce nu și el? Plus că, vă mărturisim, după vreo 2 beri e tare simpatic.