Amu cică era o dată, într-o țară, Roș Împărat. Pe el îl chema Vasile dar vioiciunea și roșul obrajilor i-au atras numele Roș. Când mănânci doar bio, și bei vin ca porcul, pleznești de sănătate. Iar supușii ți-s galbini la față și n-au ce pune pe masă. Domnul ospățește și supușii flămânzește, vorba ceea. Și împăratul avea 3 feciori, mândri ca brazii. Ș-un văr – Verde împărat – peste mări și țări. Cu care tare de mult nu se mai văzuse. Bine, împăratul era Eugen, nu verde, dar așa-l știau supușii, verde. Că tare se mai făcea verde la față când începeau a-i turui cele 3 fete, nevastă-sa, mumă-sa și soacră-sa. Cine să mai înțeleagă femeile?
Într-o zi, uitându-se-n oglindă, Roș împărat descoperi ce-s alea riduri de expresie, ce e laba gâștei. Vai, tragedie! Și gândi că anii trec ca aburul, bătrânețea se repede să-i bată în ușă iar el n-are niciun rost. Cui să lase împărăția, averile strânse cu atâta trudă? Se impunea să facă grabnic un consiliu de familie. Zis și făcut, au mai degrabă zid și făcut, că întâlnirile-n familie erau dificile la Roș împărat:
– Dragă familie, vă chemai astăzi aici că mă gândii la viața asta, la cum trece timpul. Și eu nu știu pe mâinile cui las împărăția. Iulius, bag seama că e mai preocupat de cluburi și de a umbla cu mândrele. Au, conducerea unei împărății necesită oareșce îndatorii. Sorine, tu… ai putea măcar să nu te mai scobești cu briceguțul pe sub unghii când vorbesc cu tine? Am impresia că nu ești câtuși de puțin atent! Iară tu, Alfonso – tu-ți telenovelele, muiere! – ești cel mai mic și încă necopt să răzbești prin astă lume.
Auzind pe împărat spunându-le lucruri într-atât de importante, Iulius – cel mai mare – sări ca ars:
– Cum, tată, nu m-aș descurca?! Vreau să-mi lași mie împărăția!
Și se da cocoș, preț de câteva secunde, până să-i taie Sorin, mijlociul, elanul:
– Ba, să mi-o lase mie! Că am trudit alături de el!
Cel mic se uita compătimitor când la frații săi, când la tătâne-su, roș de rușine, fără a spune nimic. Și împăratul, văzând că astfel stau lucrurile, făcu pace între ei:
– I-oi lăsa-o cui s-a dovedi mai vrednic dintre voi! No offence! – cum ar spune unul dintre partenerii strategici ai împărăției. Și se gândi să-i supună la câte un test.
Lasă un răspuns