Erau odată, într-un sat, doi frați, Iulius și Dănilă. Unul voinic și gospodar, celălalt subțire și aiurit. Dar simpatic în nătângimea lui, lucru care-i și făcuse pe oamenii din sat să-i spună pe un nume de alint, Dănileț. Dar, pe cât erau de diferiți, amândoi aveau același vis, să ajungă oameni importanți pentru societate.
Cuprinși de mirajul dreptății, Iulius voia să se facă procuror, Dănileț judecător. Colaborând astfel, frățește, să înfăptuiască justiția. Cel care voia să se facă procuror era de o hărnicie cum rar ți-ar fi fost dat, cititorule, să vezi. Celălalt, din contră, leneș și împrăștiat. Îl mai salva relația cu Ileana, fată din sat, care-l mai trăgea la mal când îl uita Dumnezeu pe internet și nu se lăsa dus de pe rețelele de socializare. Iulius – mai ghinionist în ale amorului – cunoscuse o fată rea și la fel de leneșă ca fratele lui, pe Marinela. Îl salva numai ambiția să fie cineva, să plece din sat, având astfel un motiv s-o lase în plata Domnului. Merita ceva mai bun, după sufletul lui.
Lunile treceau în zbor ca Pegas, calul zburător, și cel harnic frecventa dimineața liceul tehnic de la oraș iar după amiaza era la muncă. Își găsise un part-time din care spera să strângă o sumă frumușică să poată pleca la Facultatea de Drept și să nu ducă, măcar câteva luni, lipsa banilor. Cel leneș trăia doar din puținul pe care i-l dădeau părinții. Dimineața la un curs de judo – nici nu știi când au să-ți trebuiască niscaiva tehnici de apărare -, după-amiaza la același liceu, cu o clasă în urmă. Ar fi strâns un ban în plus, dar unde să se angajeze? Nu se pricepea decât la Cartea cu Fețe, Ciripit de Păsărică, Emoții Instant și alte rețele de socializare specifice vremii. Ori astfel de îndeletniciri nu se căutau pe atunci.
Ajunși în pragul admiterii – cel mare stând un an acasă -, Dănileț fu nevoit să-și calce pe orgoliu și să meargă la Iulius să-i ceară ceva, cu împrumut. Acolo era și Marinela cea rea. Care îi spunea mereu: „frate, frate, dar brînza-i pe bani! Și, la cât e de leneș, dacă termină facultatea poți spune și că ai încurajat corupția în magistratură. N-o să poată trăi ăsta cinstit„. Așa că fratele lui nu i-a dat nimic. Și Dănileț și-a spus că o rezolvă el cumva. Intră pe OLX, își vinde calculatorul. Cumpără unul mai ieftin – că nu-ți trebuie cine știe ce sculă să postezi filmulețe pe internet – și diferența o bagă la pariuri, care, cu puțin noroc o să-i aducă dublu, triplu. Zis și făcut! Doar că gândul nu se potrivește mereu cu realitatea de după. Zid și făcut. Dintr-un calculator core i5, cu placă video dedicată, și mai multe revânzări, a rămas cu un telefon nu foarte inteligent, vechi de cîțiva ani, și niciun ban în plus. Și a bătut a pagubă în buze: „Mă! că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! Se vede că m-a luat cineva din urmă!”
Ce era de făcut? Mai nimic… sau poate – la sfatul Ilenei – să se mai ducă o dată la Iulius? Să-i ceară pentru câteva ore calculatorul. Pândește când pleacă Marinela la coaforul din sat și merge la frățâne-su să-l roage cu cerul și pământul să-l ajute. Înduplecat, și prins cu oareșce treburi, cel mare îl lasă câteva ore la calculator. Măcar că și-ar fi căutat un loc de muncă. Doar că ghinionul a lovit din nou. Și Dănileț a dat click pe un link dintr-un ermail de la un prinț nigerian, care ar fi vrut să-i lase jumătate din averea lui. I-a umplut lui Iulius calculatorul de viruși. Și a mormăit din nou: „Măă! Că parcă m-am născut fără noroc!”
Lasă un răspuns