Domnule, el mi-o tot zis că face, că-mi drege, că mă sparge în figuri, sau că mă sparg io în figuri sau ceva în sensul ăsta. Într-o seară o venit acasă apțiguit și o făcut, nu pot să spun ce, prin gard înspre bujorii mei. Io, care n-am mai putut să stau cu frică din toată situația asta, m-am dus la el. Da’ nici nu l-am bătut. Ne-om înjurat o țâră dintre care – sau după care, că sunt sup impresia emoției – eu i-am dat un brânci, adică l-am împins, peste gardul dintre noi. Gard comun pe care el l-o și mutat. Că l-am mutat și io. Cu 30 de centimetri înspre el. După care el, cu 80 de centimetri înspre mine. Scazi cei 30 de centimetri și-ți rămân 50. Păi cum, așa?

Dintrre care el acum e victimă, că are – cum s-ar zice în termenii noștri populari – un cucui. În zona frontală dreaptă. Și-o micuță vânătaie, la osul zigomatic. Care s-or produs din mișcarea aia de cădere peste o crăcuță de cireș de pe jos. Vââj, haț, și de unde haț, că n-am mai putut să-l țiu. Dar eu, eu cum sunt? Mi se rupe sufletul. Mă mai văd și copiii la televizor…

ps: imaginea nu are neapărat legătură cu subiectul dar n-aveam ceva de la fața locului. Și credem că așa, cu pisici, vă puteți face o idee despre cum s-a întâmplat.