Rețeta de omletă cu brânză a lui badea Lupu

0 Comments
trolo știri

Pui la foc o crăticioară întinsă cu o lingură de unt în trânsa. După ce trebuie să se fi topit untul cela, pui o mânușiță de mărar mărunțit. Dacă nu-ți place, nu-i musai. Stai lângă dânsa să n-o arzi și dacă o vezi încinsă pui oule amestecate cu brânză sfărâmată. Vaci, oi, de care ai matale. Cam o lingură de brânză la un ou. Un dram de sare dacă n-are brânza, ș-unul iute de boia, piper, ce ai la îndemână. Când o vezi că s-a învârtoșat, că nu mai curge din trânsa, iei un boț de caș opărit și-l răzălești de două trei ori pe deasupra ei.

Cam asta ar fi. Dacă ți-o fi sete să nu bei apă la aceeași masă cu dânsa, că s-o strânge brânza ceea boț în burtă și are să-ți cadă greu. Și cam la un ceas după masă să m-ajuți matale cu una-alta prin bătătură. Dacă te-i pune să lucri la televizorul ăla de-i ziceți calculator are să-ți trebuiască pe urmă detă, dietă sau așa ceva.

trolo știri

Mai multe

Comentezi?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *