Un ostaș în slujba Țării. Literatură pentru patrie

0 Comments
trolo știri

Sau chiar un ostaș în slujba literelor. Un ostaș în slujba stabilității de țară. După un șir de non-decizii îndrăznețe ca președinte al PNL, domnul Ciucă, generalul nostru, a ales, însă, titlul cel bun. Cu „o” mic pentru ostaș, și „Ț” mare pentru țară, să-l încarce de însemnătate. Și, când nimeni nu mai credea, cartea vede în sfărșit lumina zilei. După cea a nopții, sau mă rog, absența luminii, prin frânturi de gânduri strânse pe întuneric și adăugate ziua în cuprinsul ei.

Egal cu sine însuși, calm, doar că un calm milităresc, domnul Ciucă a omis fastul lansării, lăsându-i pe alții să vorbească despre carte. Poate și pentru că i-a tot amânat lansarea. Sau poate că, spun unii, calmul său e de fapt o artă, mânuită cu precizie militară: arta de a nu face nimic. Pe care o stăpânește aproape la fel de bine ca președintele Iohannis, științele exacte având în bună măsură legătură cu milităria.

Avem reacția la cald a domnului Georgescu, care a ținut să ne menționeze că nu e un membru PNL:

Am citit o parte din ea, și copilăria domnului Ciucă m-a impresionat profund. N-am mai trăit asemenea fior din anii propriei mele copilării când, copil fiind, îl citeam pe Nicolae Creangă – sau era Ion? Ion nu era Brătianu? Ion Creangă Brătianu?! – ș-ale sale amintiri din copilărie. L-am văzut parcă pe Ionel Teodorescu în casa bunicilor…

Pixul BIC Cristal și stiloul din cancelaria Premierului cu care cred că domnul Nicolae Ciucă și-a însemnat o parte dintre amintiri, sunt adevărate arme tactice pe tărâmul scrierilor literare. În serviciul literar – ca și în serviciul militar pentru propria țară – fiecare frază e o misiune. Și domnul Ciucă al nostru pot să spun că le-a dus la îndeplinire.

Domnul Ștefan din Pașcani, oarecum confuz când l-am întrebat despre cartea domnului Ciucă, „Un ostaș în slujba Țării„, ne-a răspuns tot cu o întrebare: Care țară? Acum, n-am știut nici noi ce să-i răspundem. Și nu se cădea s-o facem cu o altă întrebare. Era prea de tot.

trolo știri

Mai multe

  • Pantera

    Bună dimineața! S-a trezit pantera? Unu’-doi, unu’-doi, stretching, stretching, dezlănțuie fiara din tine pentru o zi mi-nu-na-tă, plină de energie! Gelul de duș Pantera îți împrospătează diminețile. Curat, fresh și micul dejun te așteptă. Mic, mic, dar e un adevărat festin de bestie. Proteină, energie și luptă, ești o panteră! Apropo, tu ce cadou i-ai […]
  • povestea porcului care voia să se ajungă

    Povestea porcului, care voia să se ajungă

    Erau o dată un moș și o babă albi ca iarna. Necăjiți nevoie mare că n-aveau și ei parte de urmași care să le ducă mai departe neamul. Aveau numai un purcel, mic și nătâng. Zilele treceau, purcelul își petrecea zilele în glodul uliței cu ceilalți purcei. Care îl mai luau și la mișto – […]
  • Incredibil! O întâmplare de tot râsul în natură

    Doi prieteni au plecat cu mașina și cortul în natură. S-au îmbătat la locul de popas și au sunat la urgențe, să anunțe că îi ia cu rău după ce au consumat Spanac Porcesc și Pula Calului. Ciuperca denumită științific și Phallus impudicus, despre care nu multă lume știe că e comestibilă doar înainte să […]

Comentezi?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *